Senzori de proximitate fotoelectrici

După modul de detecţie a obiectului senzorii optici de proximitate pot fi:

• Senzori fotoelectrici barieră
• Senzori fotoelectrici cu retro-reflexie
• Senzori cu difuzie

Senzorul de tip barieră constă din două părţi și anume un emiţător (de lumină) și un receptor (fig. 2). Cele două unităţi sunt separate, iar legătura între ele se face printr-o rază de lumină

Trecerea obiectului de detectat prin dreptul razei de lumină întrerupe legătura dintre emiţător şi receptor. În astfel de cazuri, senzorul fotoelectric sesizează obiectul respectiv.

Această metodă de detecţie nu este influenţată de culoarea, forma sau eventualul luciu al suprafeţei obiectului, dar volumul obiectului trebuie să fie luat în considerare. Unii senzori fotoelectrici de tip barieră dispun de posibilitatea de reglare a sensibilităţii pentru a putea sesiza obiecte de diferite mărimi.

Spre deosebire de senzorii de tip barieră, la senzorii retro-reflexivi emiţătorul şi receptorul se găsesc în aceeasi carcasă. Raza de lumină emisă de emiţător ajunge în unitatea de recepţie cu ajutorul unui reflector (ochi de pisică).

Ca și senzorii de tip barieră și acești senzori detectează obiectul prin întreruperea luminii de către acesta (fig. 3). Aceștia au marele avantaj față de senzorii de tip barieră, prin cablarea într-un singur loc.

În cazul senzorilor cu difuzie, emiţătorul şi receptorul sunt dispusi în aceeași carcasă, ca şi la tipul cu retro-reflexie. Acest mod de detecţie nu are nevoie de reflector, raza luminoasă este reflectată în unitatea de recepţie de către suprafaţa obiectului de detectat. Ieşirea senzorului este activă atunci când raza luminoasă este reflectată de pe suprafaţa obiectului de detectat spre unitatea de recepţie (fig. 4)