Un termoregulator asigură menţinerea funcţionării unui proces într-o stare curentă cât mai aproape de o stare de referinţă. Evoluţia întregului proces are loc în sensul anulării abaterii, respectiv a anulării diferenţei dintre valoarea prescrisă şi valoarea măsurată din proces, prin aceasta asigurându-se compensarea efectului acţiunilor externe (în principal cel al perturbaţiilor).
Pentru reglarea automată a temperaturii se utilizeă în principiu toate metodele uzuale de reglare: continuă, semicontinuă și discontinuă. Metodele de reglare continuă (cu algoritmi P, PI, PID) sunt, comparativ cu cele semicontinue și discontinue, mai complexe și mai scumpe, fiind utilizate din acest motiv mai rar și anume numai în cazurile în care inerția termică a pieselor (încărcăturii) este mai mică și durata de încălzire este comparabilă cu durata ciclului de reglare, precum și la cuptoare cu constante de timp mici (etuve, incubatoare, aparate de laborator).
Reglarea discontinuă este cea mai simplă și mai ieftină dintre toate metodele de reglare a temperaturii, asigurând o precizie relativă de 1…3 %. Ea se aplică practic la peste 90% din cuptoarele electrice, în majoritatea cazurilor sub forma reglării bipoziționale, respectiv tripoziționale (acest ultim tip de reglare, la cuptoarele cu acțiune intermitentă). În scopul creșterii preciziei de reglare până la 0,1 … 0,5 %, se folosesc metodele reglării semicontinue: bipozițională în impulsuri, respectiv bipozițională cu reacție.
Caracteristici:
· auto-reglaj PID (proporţional-integral-diferenţial)
· temporizator simplificat
· intrări/ieșiri multiple
Documentație pentru descărcare: